Cezar Preda califică drept „fantasmagorie” propunerea privind demisia premierului și a președintelui

Cezar Preda califică drept fantasmagorie propunerea privind demisia premierului și a președintelui
Publicat: 02/07/2012, 09:29
Actualizat: 25/06/2013, 16:09

Prim-vicepreședintele PDL Cezar Preda a declarat, pentru MEDIAFAX, că este „o fantasmagorie” propunerea lui Victor Ponta ca premierul și președintele să demisioneze pentru declanșarea anticipatelor și a susținut că Ponta este „încolțit de USL cu privire la plagiat și încearcă o ieșire de teatru”.

„Ponta este încolțit de USL cu privire la problemele cu plagiatul și încearcă o ieșire de teatru, de scenă, care nu are nicio fărâmă de realism în ea. În condițiile actuale, premierul nu are credibilitate deloc și caută soluții disperate”, a menționat, duminică, Cezar Preda.

El a spus că PDL îi cere demisia premierului Ponta „pentru atac la democrația statului român și pentru că a copiat și a învățat poporul român să nu muncească, ci să copieze”.

„Iar asemenea propuneri extravagante (demisia premierului și a președintelui – n.r.), în condițiile blocării acțiunii de suspendare a președintelui, bineînțeles pentru că nu sunt motive reale, dau naștere unor asemenea fantasmagorii”, a adăugat Cezar Preda.

El a spus că PDL împreună cu Victor Ponta și USL vor merge la urne pe 2 decembrie și se va vedea dacă românii îi mai creditează pe cei de la USL, care, potrivit liderului democrat-liberal, nu au făcut nimic din ce au promis și „au căutat motive de gâlceavă cu PDL, cu președintele Băsescu, cu ICR, cu Monitorul Oficial, cu CCR, CSM”.

Premierul Victor Ponta a anunțat că propune ca atât el, cât și președintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanșa alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate, spunând că speră că șeful statului va fi de acord cu această variantă.

„Acest moment de blocaj nu poate fi soluționat, până la urmă, nici de Parlament, nici de Curtea Constitutțională, ci doar de cei care au cu adevărat dreptul, și anume de cetățeni. Până la urmă să spună ei: îl vrem pe Traian Băsescu sau îl vrem pe Victor Ponta cu Crin Antonescu. Problema este dacă ne lasă Curtea Constituțională să ajugem să îi întrebăm pe cetățeni. Eu aș face o altă propunere pentru președintele Băsescu: dacă demisionăm amândoi și mergem la oameni, ei pot să decidă. Însă președintele stă ascuns acolo la Cotroceni și zice: nu, întâi să vă dați voi toți demisia, eu nu plec niciodată! În mod onest și sincer, putem să aveam o asemenea soluție, a întoarcerii la oameni: Pleacă și primul-ministru, după care oamenii decid prin vot”, a spus Ponta, la Antena 3.

El a asigurat că în momentul în care președintele Băsescu demisionează, și Guvernul USL va demisiona, astfel încât să fie organizate alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate.

„Din punctul meu de vedere, dacă președintele acceptă, putem amândoi să ne punem demisia pe masă și să mergem ca oamenii să decidă”, a spus Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 de km de România. Care...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Cum se simte acum Florin Piersic, la mai bine de o lună de la operație:...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
Traian Băsescu și relația cu Elena Udrea. Dezvăluiri incendiare
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Doi pacienți cu Alzheimer au reușit să învingă boala printr-un stil de viață sănătos
×